Ministerul Educației și Cercetării

Guvernul Republicii Moldova
A A A
Secretarul de Stat Adriana Cazacu a participat la cea de-a 9-a Conferință ministerială pentru mediu „Un mediu pentru Europa” la Nicosia, Cipru
11/10/2022 - 13:31

Secretarul de Stat al MEC Adriana Cazacu a participat la cea de-a 9-a Conferință ministerială pentru mediu ,,Un mediu pentru Europa”, care s-a desfășurat în perioada 5-8 octombrie 2022 la Nicosia, Cipru.

 

Evenimentul a întrunit oficiali din toate statele membre UNECE. S-au discutat subiecte ce țin de Educația pentru o dezvoltare durabilă și angajamentul țărilor în promovarea educației sustenabile, identificând mecanisme viabile pentru implementarea practică a acestor obiective.

 

Conferința a avut ca scop creșterea gradului de sensibilizare a populației privind schimbările climatice și adoptarea Strategiei Comisiei Economice a Organizației Națiunilor Unite pentru Europa (UNECE) 2021-2030 și a Planului de implementare a acesteia.

Suplimentar, țările au relatat despre practicile de promovare a Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă și informarea cetățenilor despre Agenda 2030 pentru dezvoltare durabilă.

 

Secretarul de Stat Adriana Cazacu a subliniat importanța generației tinere și implicarea tinerilor în procesul decizional, invocând Raportul realizat în cadrul campaniei „Tinerii din Moldova pentru  #ObiectiveGlobale”, care a fost inclus în Raportul de evaluare voluntară națională pentru implementarea Agendei 2030.

 

La panelul de discuții au particiapat reprezentați ai mediului academic, organizații internaționale din domeniului educației pentru dezvoltare durabilă și oficiali ai Ministerelor de resort din statele membre. Evenimentul a fost organizat cu susținerea Republicii Cipru și a Comisiei Economice a ONU pentru Europa.

petitii