Învaţămîntul secundar profesional, mediu de specialitate și superior
Regulamentul cu privire la constituirea şi distribuirea fondului de rezervă al Ministerului Educației pentru instituțiile de învățămînt superior de stat din cadrul ministerului care activează în condiții de autonomie financiară
Ordin Nr. 748 din 12 iulie 2013 RO
Cu privire la instruirea concomitentă în două domenii înrudite în cadrul domeniului general de studii 14 Științe ale educației.
În perioada misiunii experților europeni în cadrul primului Proiect TAIEX, realizat de către Ministerul Educației în luna iulie curent, a fost efectuată o expertiză a cadrului normativ în vigoare care reglementează condițiile și modul de realizare la nivel universitar a instruirii concomitente în două domenii înrudite a cadrelor didactice. Drept urmare a recomandărilor experților, Ministerul Educației a actualizat reglementările în domeniu, prin emiterea unei noi Dispoziții în acest sens.
Pentru mai multe detalii accesați:
REGULAMENTUL-CADRU PRIVIND STAGIILE DE PRACTICĂ ÎN ÎNVĂŢĂMÎNTUL SUPERIOR
(ciclul I -studii superioare de licenţă, ciclul II -studii superioare de masterat, studii superioare integrate şi învăţămînt medical şi farmaceutic):
- Ordin Nr 203 din 19 martie 2014
- REGULAMENTUL-CADRU PRIVIND STAGIILE DE PRACTICĂ ÎN ÎNVĂŢĂMÎNTUL SUPERIOR
Învăţămînt profesional (secundar profesional, mediu de specialitate, superior)
- Scutirea de plata taxei de studii a studenţilor şi elevilor instituţiilor de învăţămînt superior şi mediu de specialitate
- Instituirea bursei Preşedintelui Republicii Moldova
- Regulament-cadru cu privire la modul şi condiţiile de acordare a burselor
- Modificarea Hotărîrii Guvernului Nr. 1009 din 01.09.2006, cu privire la cuantumurile burselor
- Regulament-cadru privind funcţionarea căminelor din subordinea instituţiilor de învăţămînt de stat
- Regulament de organizare-desfăşurare a concursului republican Cel mai bun cămin al instituţiei de învăţămînt
- Regulament de organizare-desfăşurare a concursului republican Cea mai bună cantină a instituţiei de învăţămînt
- Nomenclatorul meseriilor (profesiilor)pentru instruirea şi pregătirea cadrelor în învăţămîntul secundar profesional
- Concepţia dezvoltării învăţămîntului secundar profesional
- Regulamentul de organizare şi desfăşurare a admiterii în instituţiile de învăţămînt secundar profesional din Republica Moldova
- Regulamentul-tip de organizare şi functionare a şcolii profesionale
- Regulamentul şcolii de meserii
- Redulamentul pregătirii şi instruirii profesionale în bază de contract cu achitarea cheltuielilor pentru studii în instituţiile de învăţămînt secundar profesional de stat
- Regulamentul de organizare a practicii în producţie şi uceniciei elevilor din învăţămîntul secundar profesional
- Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea examenelor de absolvire vizând pregătirea profesională şi calificarea în învăţământul secundar profesional
- Regulamentul cu privire la organizarea şi desfăşurarea concursului “Cel mai bun elev în meserie (profesie)”
- Regulamentul-tip cu privire la funcţionarea cantinei pentru elevii instituţiei de învăţămînt secundar profesional
- Anexe la Regulamentul-tip cu privire la functionarea cantinelor pentru elevi in institutiile de invatamint secundar profesional
- Nomenclatorul specialităţilor pentru pregătirea cadrelor în instituţiile de învăţămînt superior şi mediu de specialitate
- Regulament de organizare şi desfăşurare a admiterii în instituţiile de învăţămînt mediu de specialitate (colegii) din Republica Moldova
- Regulament de organizare şi desfăşurare a procesului educaţional în instituţia de învăţămînt mediu de specialitate (colegiu)
- Regulament cu privire la organizarea şi desfăşurarea concursului pentru ocuparea postului de director al instituţiei de învăţămînt mediu de specialitate
- Plan-cadru pentru învăţămîntul mediu de specialitate
Nomenclatorul domeniilor de formare profesională şi al specialităţilor pentru pregătirea cadrelor în instituţiile de învăţămînt superior, ciclul I
Plan-cadru provizoriu pentru ciclul I (studii superioare de licenţă)
- Ordin cu privire la aprobarea modelului Suplimentului la Diplomă
- Ghid de implementare a Sistemului Naţional de Credite de Studiu
- Circulară cu privire la modulul de formare a profesorilor
- Regulament cu privire la organizarea studiilor superioare de masterat, ciclul II
REGULAMENT-CADRU cu privire la mobilitatea academică în instituțiile de învățămînt superior
Ordinul nr. 881 din 18 decembrie 2009 cu privire la evaluarea activităţii de îvăţare a studenţilor
RECOMANDĂRI-CADRU pentru elaborarea Regulamentului instituţional privind organizarea evaluării activităţii de învăţare a studenţilor
Ordinul nr. 671 din 06 august 2010 cu privire la punerea in aplicarea a regulamentelor-cadru al catedrei instituţiei de învaţamînt superior şi al facultăţii instituţiei de învăţămînt superior
Regulamentul-cadru al catedrei instituţiei de învăţămînt superior
Regulamentul-cadru al facultăţii instituţiei de învăţămînt superior
Ordinul nr. 726 din 26 septembrie 2010 Cu privire la punerea în aplicarea a Regulamentului de organizare a studiilor în învăţămîntul superior în baza Sistemului Naţional de Credite de Studii.
Regulamentul de organizare a studiilor în învăţămîntul superior în baza Sistemului Naţional de Credite de Studii
Planul-cadru pentru studiile superioare
REGULAMENTUL cu privire la ocuparea posturilor de conducere şi alegerea organelor de conducere în instituţiile de învăţămînt superior din Republica Moldova