A A A

Burse de mobilitate academică în Slovacia

Thu, 27/11/2025 - 01:42 -- stic

În conformitate cu prevederile Programului de cooperare dintre Ministerul Educației și Cercetării al Republicii Moldova și Ministerul Educației, Științei, Cercetării și Sportului al Republicii Slovace, semnat la 20 septembrie 2017, la Chișinău, anual, cetățenilor Republicii Moldova li se acordă burse de studii pentru ciclurile I, licență, II, master și III, doctorat.

Pentru anul academic 2026-2027, se oferă următoarele burse de studiu și stagii de cercetare:

  • burse de studii pentru programe de licență și master: până la 10 luni pe an universitar. Această durată poate fi împărțită în perioade mai scurte, de 5 luni per persoană.

  

  • burse de studii pentru programe de doctorat (PhD) și personal universitar: până la 20 de luni pe an universitar. Această durată poate fi împărțită în perioade mai scurte, de la 3 până la 10 luni per persoană.

Cunoașterea limbii țării gazdă sau a limbii engleze este obligatorie.

Data limită de aplicare pentru această bursă este 20 martie 2026.

Formularul de aplicare și informații detaliate sunt disponibile pe site-ul oficial:

https://www.minedu.sk/scholarships-offered-within-the-framework-of-bilateralprograms-of-cooperation-for-20262027/

Candidații interesați sunt invitați să consulte informațiile și să aplice în conformitate cu instrucțiunile prezentate pe link.