Ministerul Educației și Cercetării

Guvernul Republicii Moldova
A A A
Certificate de calificare pentru prima generație de absolvenți ai învățămîntului dual
10/07/2015 - 00:00

Prima generație de absolvenți instruiți prin sistemul dual de formare profesională inițială, în cadrul colaborării dintre Școala Profesională Nr. 5 și compania DRÄXLMAIER din Bălți, este pregătită să intre pe piața muncii. Cei 29 de tineri și-au primit Certificatele de Calificare în cadrul unei ceremonii organizate în prezența doamnei Loretta Handrabura, viceministră în exercițiu a educației și a domnului Guido Meinelt, administratorul companiei DRÄXLMAIER Moldova.

”Tinerii pe care i-am pregătit în cadrul companiei cu ajutorul instructorilor noștri și a profesorilor de la școală sînt pregătiți să intre direct în producție. Rezultatele pe care le-au avut ne arată că sînt motivați și doresc să facă performanță și în continuare. Cu siguranță mulți dintre ei își vor continua dezvoltarea în cadrul companiei noastre”,  a spus Guido Meinelt.

La rîndul său, viceministra Loretta Handrabura a apreciat înalt experiența primului an de implementare a învățămîntului dual în Moldova.  ”Cooperarea între Şcoala Profesională nr. 5 și compania DRÄXLMAIER Moldova trebuie să servească drept exemplu pentru alte instituții de învățămînt și structuri private care vor să  construiască parteneriate de acest fel”, a subliniat viceministra.

Totodată, viceministra a menționat că începînd cu anul de studii 2015-2016, învățămîntul profesional dual  va fi extins în cadrul altor cinci instituții de învățămînt profesional tehnic secundar în cooperare cu întreprinderi din economia națională.

”Această formă de învățămînt este, în egală măsură avantajoasă atît pentru tineri, care au garanția că studiile pe care le fac corespund rigorilor pieții muncii, cît și pentru angajatori, care  vor fi siguri de calitatea pregătirii viitorilor specialiști”, a mai spus  viceministra.

https://ssl.gstatic.com/ui/v1/icons/mail/images/cleardot.gifPotrivit domnului Guido Meinelt, administratorul DRÄXLMAIER Bălți, proiectul va continua şi în toamnă, cu o nouă generaţie de elevi. Proiectul de instruire prin sistemul dual de formare profesională a fost demarat la începutul lunii septembrie 2014 în cadrul  companiei DRÄXLMAIER Moldova, cu suportul  Ministerului Educației.  

petitii