Asigurarea cu manuale școlare a instituțiilor de învățământ reprezintă o prioritatea a Ministerului Educației, Culturii și Cercetării. În context, ministrul Corneliu Popovici a efectuat astăzi, 21 ianuarie o vizită în cadrul Tipografiei Centrale pentru a monitoriza procesul de editare a manualelor școlare.
Oficialul a discutat cu directorul Tipografiei Centrale, Dinu Sorocovi despre calitatea materialelor folosite la editarea manualelor, normele pe care acestea trebuie să le întrunească și efectuarea modificărilor necesare asupra cadrului normativ și a procedurii de achiziție a manualelor în scopul transparentizării procesului și a calității produselor editate.
Totodată, ministrul Educației, Culturii și Cercetării a vizitat și secțiile unde sunt editate manualele.
Ministerul Educației, Culturii și Cercetării consideră că procesul de asigurare a instituțiilor de învățământ cu manuale școlare este o premisă importantă a calității procesului educațional.












