Ministerul Educației și Cercetării

Guvernul Republicii Moldova
A A A

CERERE DE EXPRIMARE A INTERESULUI

Wed, 25/10/2023 - 09:44 -- stic

CERERE DE EXPRIMARE A INTERESULUI

 

Republica Moldova

Denumirea subproiectului „EDUSPACE- Educația, Dezvoltarea, Umanizarea Specialiștilor Pedagogi de Azi pentru Comunitatea Eco”

Nr Acord subfinanțare: MD-MOED-6542-ASF-C-02 din 24.10.2022

Nr. Referință: MD-I. CREANGA-351397-CS-INDV

 

Titlul sarcinii: Elaborarea suportului de curs la „Didactica matematicii/ Дидактика математики в начальных классах” (limba rusă), specialitatea 11310 Învățământ primar, Calificarea Învățător

Proiectul învățământului superior din Moldova (PÎSM) este un proiect finanțat de Banca Mondială care urmează să fie implementat în perioada mai 2020 - decembrie 2025.

În cadrul realizării Proiectului învățământului superior din Moldova, finanțat de către Banca Mondială Colegiul Pedagogic „Ion Creangă” din Bălți a obținut subproiectul „EDUSPACE- Educația, Dezvoltarea, Umanizarea Specialiștilor Pedagogi de Azi pentru Comunitatea Eco”și, respectiv, a semnat Acordul de subfinanțare cu Ministerul Educației și Cercetării din Republica Moldova și intenționează să aplice o parte din surse pentru servicii de consultanță.

Prin intermediul acestui subproiect Colegiul Pedagogic „Ion Creangă” din Bălți își propune realizarea unui set de intervenții orientate spre modernizarea condițiilor de organizare a procesului educațional de predare-învățare-evaluare prin crearea unui spațiu educațional modern. Vor fi create și dotate cu echipament 3 centre  educaționale de simulare, va fi renovată o sală de sport și 5 săli de curs, vor fi create 2 cabinete de informatică, vor fi elaborate și publicate produse curriculare, vor fi realizate activități de formare profesională continuă etc. Aceste acțiuni vor contribui la sporirea calitativă și cantitativă a performanțelor studenților de la Domeniul Educație și îmbunătățirea angajării în câmpul muncii.

Proiectul propus este orientat spre atingerea următoarelor obiective specifice după cum urmează:

O1. Stimularea condițiilor de formare și dezvoltare a competențelor profesionale a viitoarelor și actualelor cadre didactice, adaptabile și receptive la noile cerințe ale pieței muncii, prin implementarea strategiilor și activităților interdisciplinare, transdisciplinare și inovaționale.

O2. Dotarea și inaugurarea  centrelor educaționale de simulare conform standardelor moderne de echipare a instituțiilor de educație timpurie și învățământul primar.

O3. Asigurarea condițiilor ergonomice pentru activitatea în centrele educaționale de simulare.

O4. Promovarea imaginii instituției și a specialităților și calificărilor pedagogice pentru a satisface cerințele și ofertele  pieței muncii.

O5. Identificarea noilor parteneri și consolidarea parteneriatelor existente cu agenții educaționali/ instituțiile educaționale din țară și de peste hotare.

Serviciile de consultanță includ Elaborarea suportului de curs la „Didactica matematicii/ Дидактика математики в начальных классах” (limba rusă), specialitatea 11310 Învățământ primar, Calificarea Învățător. Timp alocat pentru sarcină – 25 zile lucrătoare.

Termenii de referință (TOR) sunt anexați la prezenta cerere de exprimare a interesului sau poate fi găsiți pe următorul site web: https://cpic.usarb.md/files/TOR_351397.pdf

Colegiul Pedagogic „Ion Creangă” din Bălți invită consultanții eligibili  („Consultanți") să-și exprime interesul pentru prestarea serviciilor de elaborare a suportului de curs la „Didactica matematicii/ Дидактика математики в начальных классах” (limba rusă), specialitatea 11310 Învățământ primar, Calificarea Învățător.

Consultanții interesați vor expedia informații care să demonstreze că au calificările necesare și experiența relevantă pentru a presta serviciile de Elaborarea suportului de curs la „Didactica matematicii/ Дидактика математики в начальных классах” (limba rusă), specialitatea 11310 Învățământ primar, Calificarea Învățător.

Consultantul care urmează să fie selectat trebuie să dețină următoarele calificări:

  • Studii superioare domeniul Științe ale educației sau domenii conexe;
  • Deținători de grad didactic superior/întâi sau titlu științific și/sau științifico-didactic;
  • Minimum 5 ani de experiență didactică sau științifico-didactică și experiență de elaborare și publicare a materialelor științifice/ științifico-metodice/ didactice;
  • Minimum 5 ani de experiență de predare în învățământul primar/ profesional-tehnic/ superior la disciplina matematica/ unitatea de curs didactica matematicii;
  • Posedarea limbii române Nivelul B2/ C2/ maternă (scris și oral);
  • Posedarea limbii ruse Nivelul C1/ maternă (scris și oral);
  • Abilități digitale de utilizare avansată a pachetului Microsoft Office;
  • Abilități avansate de comunicare și de lucru în echipă.

Se atrage atenția consultanților interesați asupra secțiunii III, punctele 3.14, 3.16 și 3.17 din „Regulamentul privind achizițiile pentru debitorii IPF" iulie 2016, revizuite în noiembrie 2017 și august 2018 („Regulamentul privind achizițiile publice"), care stabilește politica Băncii Mondiale privind conflictul de interese.

Consultantul va fi selectat în conformitate cu metoda „Selecția consultanților individuali" prevăzută în Regulamentul privind achizițiile.

Informații suplimentare pot fi obținute la adresa ce urmează în timpul orelor de lucru:   8:00 - 17:00, str. 38, Pușkin, Bălți, 3100, Republica Moldova; +37323152448; e-mail: proiect.colegiu@gmail.com

Cererile trebuie să includă scrisoarea de exprimare a interesului, CV și cel puțin două scrisori de recomandare aferente, dacă există.

Propunerile trebuie să fie expediate la adresa ce urmează (personal, sau prin poștă, sau prin fax, sau prin e-mail) până la  data de: 09 noiembrie 2023, ora 14:00, (ora locală a Republicii Moldova), indicând titlul sarcinii pentru care se aplică.

 

Adresa: 38, Pușkin, Bălți, 3100, Republica Moldova

Telefon: +37323152473

E-mail: proiect.colegiu@gmail.com

 

 

 

 

 

SEMNĂTURA MANAGERULUI DE PROIECT

ȘOVA TATIANA ___________________