Ministerul Educației și Cercetării

Guvernul Republicii Moldova
A A A

Conferința Regională ”Cea mai bună Educație pentru Europa”

Luni, 11 iulie 2016, la Chișinău (ora 16.00, Radisson Blu Leogrand Hotel, sala Raut), se va desfășura Conferința Regională ”Cea mai bună Educație pentru Europa”, eveniment ce va reuni peste 120 de participanți, inclusiv experți din Germania, Cehia, Lituania, România, Turcia, Ungaria, Bulgaria, Armenia etc.

 

Conferința este organizată de Fundația Friedrich Naumann pentru Libertate, în parteneriat cu Ministerul Educației, cu scopul de a aborda principalele probleme ale sistemului educațional din statele Europei de Sud-Est, a identifica soluții la ele, a facilita schimbul de experiență și preluarea bunelor practici internaționale.

 

La reuniune vor lua parte 30 de experți de peste hotare, conducători ai instituțiilor de învățământ preșcolar, manageri ai gimnaziilor și liceelor, rectori universitari, șefi ai direcțiilor raionale de specialitate în domeniul învățământului, directorii Centrelor de Excelență, reprezentanți ai corpului diplomatic acreditat în Republica Moldova, principalii donatori externi.

 

În cadrul conferinței vor fi prezentate rezultatele Studiului sociologic “Percepţii privind sistemul educațional”, realizat cu scopul de a concretiza direcţiile de modernizare a învăţământului din Republica Moldova. În acest context, au fost chestionați elevi, cadre didactice, absolvenți, angajatori, iar evaluarea datelor a fost efectuată de doi experți, din Moldova și Estonia.

 

Totodată, pe parcursul a două zile, va avea loc un work-shop specializat, în cadrul căruia vor fi prezentate studii de caz și practici europene în domeniul învățământului, vor fi examinate posibilitățile de continuare a reformelor educaționale în Republica Moldova. Atelierul de lucru va fi condus de către experți internaționali.

 

La Conferința Regională ”Cea mai bună Educație pentru Europa” sunt invitați și reprezentanții mass-media.

 

Agenda evenimentului este anexată aici

Dates: 
Luni, 11 July, 2016 - 16:00