Ministerul Educației și Cercetării

Guvernul Republicii Moldova
A A A

Conferințele pedagogice anuale

Ministerul Educației informează că, în perioada 19-26 august 2016, în toate raioanele Republicii Moldova se vor desfășura conferințele pedagogice anuale cu genericul ”Acces, calitate, relevanță în educație – competențe pentru prezent și viitor”.În cadrul reuniunilor vor fi prezentate totalurile anului de studiu 2015-2016, practicile de succes, vor fi puse în discuție problemele specifice cu care se confruntă instituțiile de învățământ din regiune  și vor fi stabilite obiectivele pentru anul de studii 2016-2017.

 

La lucrările conferințelor vor participa manageri, cadre didactice, părinți, experți, autorități publice, parteneri etc.

 

Agenda evenimentelor include dezbateri, ateliere de lucru, prezentări de bune practici.

 

Tematici abordate:

 

  • Eficientizarea realizării curriculumului școlar prin implementarea tehnologiilor moderne;
  • Managementul educațional în contextul ghidării raționale a comunității școlare;
  • Managementul asigurării calității în învățământul general;
  • Managementul psihopedagogic al instituției incluzive;
  • Managementul eficient - factor prioritar al educației de calitate;
  • Dezvoltarea infrastructurii școlare, a bazei didactice și materiale în instituțiile de învățământ;
  • Descentralizarea funcțională și financiară în învățământul general;
  • Transparentizarea repartizării și utilizării mijloacelor financiare publice alocate pentru educație la nivel local;
  • Dezvoltarea personală și profesională a cadrului didactic.

 

Conferințele pedagogice vor finaliza cu elaborarea unei rezoluții ce va conține obiectivele pentru noul an de studiu și indicatorii de monitorizare și evaluare, stabilind un vector comun de dezvoltare pentru toate instituțiile de învățământ din raion/municipiu.

 

Precizăm că aceste conferințe raionale au fost precedate de întruniri similare organizate la nivel de instituție de învățământ.

 

 

Orarul desfășurării Conferințele pedagogice este anexat aici

Dates: 
Vineri, 19 August, 2016 - 09:00 to Vineri, 26 August, 2016 - 09:00