Ministerul Educației și Cercetării

Guvernul Republicii Moldova
A A A
Discursul Ministrului Educației la aniversarea a 85-a de la fondarea Universităţii de Stat din Tiraspol
02/10/2015 - 22:03

Onorată asistenţă,
Astăzi asistăm la un eveniment de o majoră semnificaţie – aniversarea a 85-a de la fondarea Universităţii de Stat din Tiraspol, succesorul de drept al Institutului Pedagogic creat în controversaţii ani 30 ai secolului 20.
Pe parcursul celor opt decenii şi jumătate, Universitatea a făcut faţă unor situații extrem de tensionate: condamnările din perioada stalinistă, evacuarea din perioada celui de al doilea război mondial, evacuarea Universității in anul 1992 în rezultatul conflictului militar din partea stângă a Nistrului. Încercările la care a fost supus colectivul Universităţii n-au frânt voinţa lui de a reedifica instituţia şi de a contribui la dezvoltarea sistemului educaţional din RM.
Sistemul educaţional al Republicii Moldova este în plin proces de reformare. Calitatea și eficienţa sunt două repere fundamentale ale oricărei reforme educaţionale, pe care le avem în vedere la construirea sistemului naţional de management şi de asigurare a calităţii în învăţământ. Implementarea sistemului de management al calităţii va conduce la crearea unor noi modele de gândire şi comportament, la îmbunătăţirea continuă a proceselor de învăţământ la toate treptele şi nivelurile. Calitatea procesului educaţional se manifestă prin iniţierea reformelor prin restructurare, păstrând în același timp tradiţia bunelor practici.

Este important să menţionăm că în cadrul Universității de Stat din Tiraspol sunt formate cadre la toate cele trei cicluri de studii universitare şi se realizează formarea continuă a cadrelor didactice din învăţământul preuniversitar pe domeniile: matematică, fizică, informatică, geografie, biologie, chimie, limba şi literatura română, învăţământ primar şi educaţie preşcolară.
Generaţia actuală de studenţi se defineşte prin căutarea de repere. Ea aşteaptă de la universitate, ca instituţie, să îi ofere certitudini în termeni de specializare, de pregătire pentru o viitoare carieră, într-un sector al muncii bine delimitat. În UST se respectă tradiţiile de a forma profesori dedicaţi activităţii didactice la specialităţi cheie.
Imperativul epocii moderne în învăţământul superior prescrie integrarea procesului educaţional şi a celui investigaţional. Un aport semnificativ al Universităţii pe parcursul ultimilor 15 ani la nivel naţional se atestă în pregătirea doctoranzilor în domeniul matematicii şi în domeniul teoriei şi metodologiei instruirii în domeniul ştiinţelor exacte şi ale naturii.
Ministerul Educaţiei va sprijini efortul Universităţii în această direcţie pentru a asigura desfăşurarea procesului de evaluare externă a încă două programe de studii la ciclul I: „Ştiinţe ale educaţiei. Biologie şi chimie” şi „Ştiinţe ale educaţiei". Pedagogia învăţământului primar şi preşcolar în scopul acreditării de către aceeaşi agenţie AQAS până la finele acestui an de studii.
Promovarea inovației și a bunelor practici a fost și va rămâne o prioritate pentru Ministerul Educației. Acţiunile în cadrul sistemului educaţional din Republica Moldova se raliază la iniţiativele globale pentru a construi o societate bazată pe cunoaştere, a atinge obiectivele globale pentru dezvoltarea durabilă care presupune: Eradicarea sărăciei extreme; Eliminarea inegalităţii și nedreptăţii; Remedierea schimbărilor climatice.
Stimaţi profesori universitari prezenţi în această sală, prin intermediul Dumneavostră ME transmite un mesaj către comunitatea academică din republică: „Lumea studenţească ne apare într-o continuă căutare de sensuri si repere, mai ales în legătură cu orientarea profesională, cariera şi misiunea de viitori cetăţeni activi. Universitatea centrată pe student are menirea de a oferi servicii educaţionale de calitate. Pentru aceasta nu este suficient ca la nivel de stat să fie adoptate legi şi decizii corecte, ci e nevoie ca obiectivele să fie mai clar formulate, mai realiste şi mai fezabile. Staful academic universitar trebuie să satisfacă exigenţele cadrului internaţional al competenţelor didactice, să atingă standardele de excelenţă profesională. Sunteţi cei care aveţi misiunea să contribuiţi la schimbarea societăţii. Pentru a răspunde nevoii mărite de cunoaştere este importantă stimularea excelenţei în predare şi cercetare, a învăţării pe tot parcursul vieţii.”
Dragi studenţi, reformele în sistemul educaţional vă invită să vă implicaţi activ în structurile de autoguvernanță studențească, care vizează o multitudine de oportunităţi şi deschideri: egalitate în drepturi și nediscriminare; participarea în procesul decizional; libertatea de exprimare și a întrunirilor; transparenţa şi accesul la informaţie; centrarea pe valorile și standardele europene, naţionale şi ştiinţifice universale; interculturalitatea şi garanţia identităţii etnice şi culturale.
Sinteza cantitativă şi cea calitativă a tuturor realizărilor pe parcursul celor 85 de ani demonstrează viabilitatea şi perpetuarea în timp a Universităţii de Stat din Tiraspol.
Din numele ME aduc cele mai cordiale felicitări colectivului şi studenţilor Universităţii cu prilejul celebrării acestei aniversări.
Vă urăm noi succese profesionale şi personale.
Ţinând cont de faptul că UST pregăteşte preponderent cadre didactice şi că suntem în ajunul Zilei Internaţionale a Profesorului vreau să exprim profunde sentimente de gratitudine şi respect tuturor pedagogilor pentru abnegaţie şi dăruire în munca lor nobilă.
Personalitatea fiecăruia dintre noi este creația părinților și a dascălilor noștri: educatorii de la grădiniță, invățătorii din clasele primare, profesorii de la liceu sau universitatea unde n-am făcut studiile. Vă doresc să aveți cât mai multe reușite în descoperirea și făurirea personalității discipolilor Dumneavoastră!

petitii