Ministerul Educației și Cercetării

Guvernul Republicii Moldova
A A A
Elevii de la Școala Profesională din orașul Florești vor studia în ateliere moderne
11/10/2013 - 09:56

Edificiul atelierelor Școlii Profesionale din orașul Florești pentru meseriile din domeniul Construcții (Sudor, Tîmplar, Tencuitor, Plăcător cu plăci, Lăcătuş auto), a fost inaugurat la 9 octombrie curent, după renovarea acestuia. Proiectul a fost desfășurat cu suportul financiar al Fundației Servicii de Dezvoltare din Liechtenstein (LED) și cu sprijinul Ministerului Federal German pentru Cooperare Economică și Dezvoltare în cadrul proiectului-parteneriat de instruire a meșteșugarilor Kreishandwerkerschaft Hersfeld-Rotenburg.

La eveniment au participat reprezentanți ai LED, reprezentanţi ai Ministerului Educației, administrației publice locale şi ai proiectului Kreishandwerkerschaft Hersfeld-Rotenburg,

În vederea îmbunătățirii infrastructurii atelierelor pentru lecțiile practice a fost reinstalat agentul termic, rețelele electrice, montate noi ferestre, a fost izolată termic fațada edificiului, renovate rețelele de apă și canalizare. Pentru realizarea lucrărilor de renovare, Fundația LED a alocat 1,8 milioane lei și contribuția Proiectului-parteneriat de instruire a meșteșugarilor Kreishandwerkerschaft Hersfeld-Rotenburg a constituit aproximativ 300,000 lei.

Pe parcursul a cinci ani de colaborare în cadrul acestor proiecte, Școala Profesională din Florești a beneficiat și de suport financiar pentru echipament și consumabile.

În contextul colaborării cu instituțiile de învățămînt secundar profesional, LED susține 14 școli profesionale, iar Școala Profesională din Florești este un partener al proiectului de lungă durată. Proiectului-parteneriat de instruire a meșteșugarilor Kreishandwerkerschaft Hersfeld-Rotenburg colaborează cu cinci şcoli partenere în domeniul prelucrării lemnului şi a metalelor.

petitii