Ministerul Educației și Cercetării

Guvernul Republicii Moldova
A A A
Integrarea refugiaților prin educație, accesul la studii generale și universitare
30/03/2016 - 16:31

Miercuri, 30 martie 2016, ministrul educației Corina Fusu a avut o întrevedere cu reprezentanți ai Biroului Național UNHCR (Înaltului Comisariat al Națiunilor Unite pentru Refugiați) Moldova, în cadrul căreia au discutat despre integrarea refugiaților prin educație, accesul la educație al adulților, dar și al copiilor adulților refugiați în țara noastră.

Traian Țurcanu, șef al Biroului Național UNHCR Moldova, a informat că la momentul actual în Republica Moldova sunt aproximativ 600 de refugiați, dintre care circa 200 vin din Ucraina, iar alți circa 200 – din Siria. ”Anual sunt înregistrate aproximativ 300 de cereri noi de azil. Deși nu există premise ca în Republica Moldova să se îndrepte un val mare de refugiați, lucrăm asupra dezvoltării unui plan de contingență. Susținem refugiații și solicitanții de azil să se integreze social, însă  acest proces nu poate avea loc fără acces la educație.”

În context, ministrul educației Corina Fusu a menționat că recent a fost revizuit Regulamentul privind organizarea admiterii la ciclul I – studii superioare de licență pentru anul 2016-2017. Punctul 59 al regulamentului prevede că cetățenii statelor membre ale CSI și ai țărilor baltice de naționalitate moldoveni (români), precum și cetățenii străini și apatrizii, domiciliați în Republica Moldova, care au promovat concursul de admitere, vor fi înmatriculați în funcție de rezultate pe locurile finanțate de la buget sau cu taxă de studii, în mărimea stabilită pentru cetățenii Republicii Moldova.

De asemenea, ministrul a subliniat că legislativul Republicii Moldova a examinat în prima lectură un proiect de lege prin care se propune modificarea și completarea cadrului normativ din domeniul migrației și azilului, inclusiv privind încadrarea beneficiarilor de protecție internațională  în învățământul obligatoriu și în celelalte forme de învățământ, în condițiile stabilite de lege pentru cetățenii Republicii Moldova.

”Educația este baza dezvoltării fiecărei societăți. Dacă refugiații și solicitanții de azil vor avea acces la educație, se vor încadra mult mai ușor în noul mediu, se va diminua sentimentul de frustrare”, a spus Corina Fusu.

La propunerea UNHCR Moldova, Ministerul Educației va examina posibilitatea ca în anul de studii 2016-2017, în instituțiile de învățământ general să fie desfășurată o oră de dirigenție pe tema refugiaților.

petitii