Ministerul Educației și Cercetării

Guvernul Republicii Moldova
A A A
Ministrul Maia Sandu participă la o conferință internațională privind investițiile în educație
26/06/2014 - 09:45

Chișinău, 26 iunie 2014. Ministrul Educației, Maia Sandu, participă în perioada 25-26 iunie curent, la o conferință internațională privind investițiile în educație (”Second Global Partnership for Education Replenishment Pledging Conference”). Evenimentul este organizat de Uniunea Europeană la Brusseles, Regatul Belgiei.

Evenimentul constituie o platformă de dialog cu parteneri, donatori, societatea civilă, mediul de afaceri și alți actori importanți din domeniu care optează pentru acces echitabil la o educație de calitate pentru toți copiii.

În cadrul conferinței, ministrul Maia Sandu va vorbi despre prioritățile și provocările educației timpurii în Republica Moldova, precum și despre realizările obținute în cadrul Proiectului ”Parteneriat Global pentru Educație”. Prin intermediul acestui proiect, toate grădinițele din țară au fost dotate cu materiale didactice, cărți pentru copii, educatori și părinți. De asemenea, au fost deschise și renovate 96 de grădinițe și 130 de centre de mentorat, care sprijină dezvoltarea profesională a cadrelor didactice. În același timp, 551 de grădinițe au fost dotate cu mobilier și jucării. Au fost create și instruite 1016 echipe comunitare constituite din educator, asistent medical și asistent social, care sprijină familiile în educația copiilor.

Totodată, în data de 26 iunie, Maia Sandu participă la lucrările Consiliului de Cooperare Republica Moldova – Uniunea Europeană. Ministrul va vorbi despre realizarea acțiunilor în domeniul educației prevăzute în Acordul de Asociere dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană.
 

petitii