Ministerul Educației și Cercetării

Guvernul Republicii Moldova
A A A
Reprezentanții universităților au discutat despre ghidarea și consilierea în carieră
11/09/2014 - 14:25

Importanța educației pentru carieră și rolul Centrelor universitare de ghidare și consiliere în carieră a fost discutată, miercuri, 10 septembrie, în cadrul unei ședințe organizată de Ministerul Educației. La eveniment au participat 30 de reprezentanți ai instituțiilor de învățămînt superior, responsabili de crearea și funcționarea centrelor menționate, agenți economici, studenți, reprezentanți ai Camerei de Comerț și Industrie, Agenției pentru Ocuparea Forței de Muncă a municipiului Chișinău.

Participanții au avut posibilitatea să cunoască experiența a două Centre universitare de ghidare și consiliere în carieră din cadrul Universității de Stat a Moldovei și Universității Tehnice a Moldovei, inițiate pe parcursul derulării Proiectului Tempus JEP-25121-2004 ”Serviciul de orientare și plasare a studenților” (SOPE).

Cele două centre au fost create în anul 2004 și au drept scop ghidarea și consilierea elevilor și studenților în carieră, monitorizarea procesului de angajare a absolvenților, colaborarea cu întreprinderile privind angajarea absolvenților universităților etc.

Potrivit Nadejdei Velișco, șef Direcție învățămînt superior din cadrul Ministerului Educației, în anul de studii 2014-2015, instituțiile de învățămînt superior vor identifica soluții pentru înființarea Centrelor universitare de ghidare și consiliere în carieră și vor stabili un parteneriat cu mediul economic pentru ajustarea procesului de formare profesională a studenților la cerințele pieței muncii.

De asemenea, în cadrul ședinței a fost prezentat Ghidul metodologic de creare și funcționare a Centrului universitar de ghidare și consiliere în carieră, aprobat și pus în aplicare prin ordinul ministrului educației nr.970 din 10 septembrie 2014.


petitii