Republica Moldova continuă procesul de asociere deplină la Programul Erasmus+. În acest context, reprezentanții Ministerului Educației și Cercetării au participat la un atelier multilateral TAIEX, organizat de Comisia Europeană cu sprijinul Directoratului General pentru Educație, Tineret, Sport și Cultură. Atelierul a avut ca obiectiv îmbunătățirea nivelului de pregătire a țărilor candidate și potențial candidate la program și a reunit delegații din Albania, Bosnia și Herțegovina, Kosovo, Republica Moldova, Muntenegru, Macedonia de Nord și Ucraina.
„Participarea Republicii Moldova la acest atelier este un pas important în avansarea procesului de asociere deplină la Programul Erasmus+. Acest lucru va contribui la consolidarea capacităților instituționale, modernizarea sistemului educațional național și extinderea oportunităților de mobilitate, cooperare și formare pentru studenți, profesori și instituțiile de învățământ din țara noastră”, a menționat Ludmila Pavlov, secretarul general adjunct al Ministerului Educației și Cercetării.
În cadrul seminarului, participanții au făcut schimb de experiență cu reprezentanții țărilor care au aderat recent la program, precum Lituania, Croația, Slovacia și Serbia. Experții acestor țări au prezentat bune practici privind managementul indirect, funcționarea și monitorizarea Agențiilor Naționale Erasmus+, precum și etapele necesare autorităților pentru pregătirea asocierii la program.
În perioada următoare, țările candidate urmează să instituie o Agenție Națională Erasmus+ funcțională, cu resurse umane și financiare adecvate pentru implementarea Programului, și să participe la noi sesiuni de formare pentru consolidarea capacităților.
Noul ciclu al Programului Erasmus+ va pune la dispoziția țărilor candidate instrumente suplimentare de finanțare pentru învățământul general, profesional-tehnic, tineret și sport, adițional celor din învățământul superior. Totodată, programul va sprijini dezvoltarea competențelor persoanelor încadrate în sistemul educațional, dar și a celor din afara acestuia, prin diverse acțiuni-cheie.






