Ministerul Educației și Cercetării

Guvernul Republicii Moldova
A A A
Sportiva Elena Erighina a obținut medalia de bronz la Campionatul European de Haltere
21/04/2023 - 20:26

Sportivii lotului naţional de haltere al Republicii Moldova continuă să obțină locuri de frunte la Campionatul European de Haltere, ediția 2023, rezervat seniorilor. Evenimentul se desfășoară în perioada 16-23 aprilie, la Erevan, Armenia.

 

Maestra Internațională a Sportului Elena Erighina, în limitele categoriei de până la 81 kg a completat prima probă smuls ridicând 104 kg, ocupând locul II și a doua probă aruncat ridicând 130 kg, clasându-se pe locul IV, astfel cumulând în total 234 kg, s-a clasat pe locul III la total, obținând medalia de bronz. 

 

Victoria obținută de către sportivă este, totodată, și succesul antrenorilor lotului naţional de haltere: Sergiu Crețu și Maxim Cojocaru. 

 

Participarea la competiție a fost organizată cu sprijinul financiar al Ministerului Educației și Cercetării. Atât câștigătoarea medaliei, cât și antrenorii vor beneficia de premii bănești oferite de către Minister în cadrul Galei Sportului, organizată la sfârșit de an.

 

Ministerul Educației și Cercetării adresează felicitări tuturor participanților și curaj în viitoarele provocări cu noi victorii.

petitii