Ministerul Educației și Cercetării

Guvernul Republicii Moldova
A A A
Studierea șahului în școli, discutată în cadrul unei întrevederi la Ministerul Educației
18/10/2013 - 12:39
Viceministrul Educației, Igor Grosu, a avut vineri, 18 octombrie curent, o întrevedere cu Președintele Uniunii Europene la Șah, Silvio Danailov, la care s-a discutat despre dezvoltarea şahului în Republica Moldova. În cadrul întîlnirii a fost semnat un acord de colaborare în vederea sporirii rolului acestuia în educaţia tinerei generaţii şi creării sistemului educaţional la şah pentru şcoli. 

Viceministrul, Igor Grosu, a mulţumit oficialului pentru suportul acordat ministerului pentru popularizarea şahului în şcoli. “La momentul actual, elevii au posibilitatea să practice şahul în cadrul orelor opţionale, ceea ce contribuie la diversificarea procesului educaţional”, a menţionat viceministrul.

La întrevedere au fost abordate, de asemenea, subiecte privind implementarea în instituțiile de învățământ preuniversitar a platformei de studiere a șahului la distanță, care va fi oferită Ministerului Educației de către Fundația Europeană de Șah Kasparov și Uniunea Europeană de Șah; realizările Republicii Moldova la educarea tinerii generații prin șah, dar și despre necesitatea creării unui sistem educațional de șah în corespundere cu standardele Uniunii Europene stipulate în Declarația Scrisă a Parlamentului European privind introducerea șahului în școlile țărilor-membre UE.

Silvio Danailov a apreciat înalt realizările Ministerului Educației în promovarea și dezvoltarea șahului. În special, a remarcat semnificația instruirii și certificării primilor 20 profesori - antrenori de șah de pe ambele maluri a Nistrului. Instruirea acestora a fost realizată în colaborare cu Academia Națională de Șah din Moldova în cadrul proiectului Șahul Unește!. ”Un pas important pentru crearea sistemului eficient de instruire în șah este elaborarea curriculumului la șah la nivel național și instituirea primei promoții la specializarea ȘAHUL în cadrul Universității de Stat de Educație Fizică și Sport”, a menționat Silvio Danailov.

petitii