Nomenclatorul domeniilor de formare profesională și al specialităților în învățământul superior va fi completat cu trei programe noi la ciclul I al studiilor superioare în cadrul domeniului general de studiu 021 Arte - Producție multimedia, Designul jocurilor și Animație. O hotărâre în acest sens a fost aprobată astăzi în ședința de Guvern.
Proiectul elaborat de Ministerul Educației și Cercetării se înscrie în obiectivele Programului de Activitate al Guvernului și are ca scop creșterea capacităților instituțiilor de învățământ superior care pregătesc specialiști în domenii prioritare pentru dezvoltarea societății.
Completarea nomenclatorului cu aceste noi specialități a fost determinată de dezvoltarea în Republica Moldova a companiilor de creație, inclusiv cu investiții străine. În acest context, angajatorii se confruntă cu o lipsă acută de specialiști cu aptitudini, abilități și cunoștințe în industriile creative, cum ar fi producția de conținut video/audio, jocurile și artele interactive, cinematografia și serviciile de design.
Dezvoltarea tehnologiilor informaționale și digitalizarea proceselor de producție mediatică la nivel global au impulsionat revizuirea programelor de studii în cadrul învățământului superior în vederea adaptării lor la necesitățile pieței muncii și tendințelor în domeniul economic.
Noul proiect are la bază pătrunderea activităților de multimedia în toate domeniile de activitate umană: educație, medicină, telecomunicații, economie, cultură, ceea ce solicită de la angajați abilități multidimensionale de creare și transmitere a contentului online, nu doar într-un circuit închis interinstituțional, ci cu deschidere spre alte instituții și publicul larg.
Astfel, introducerea noilor specialități în cadrul Nomenclatorului domeniilor de formare profesională va contribui la pregătirea viitorilor studenți în domeniul multimedia pentru angajarea sigură în câmpul muncii.
Hotărârea de Guvern va intra în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.


