Ministerul Educației și Cercetării

Guvernul Republicii Moldova
A A A
Uniunea Europeană și OECD sprijină Ministerul Educației și Cercetării în implementarea Strategiei de dezvoltare „Educația 2030”
12/05/2023 - 11:02

Ministerul Educației și Cercetării beneficiază de sprijin în implementarea strategiei de dezvoltare „Educația 2030” din partea Uniunii Europene și Organizației pentru Cooperare Economică și Dezvoltare (OECD). Direcțiile prioritare de asistență au fost discutate la evenimentul, organizat în perioada 10-11 mai, în cadrul Proiectului „Sprijin pentru implementarea politicilor educaționale în Moldova”, implementat cu sprijinul UE. 

 

Potrivit experților OECD principalele dimensiuni de intervenție ar trebui să se axeze pe sporirea calității pregătirii resursei umane în educație; curriculum și resurse de învățare; reforma instituțiilor de învățământ profesional tehnic etc. 

 

Amintim că Strategia „Educația 2030” a fost aprobată de Guvern la începutul lunii martie, curent. Printre obiectivele documentului se numără sporirea calității educației, implementarea tehnologiilor digitale, precum și asigurarea sistemului educațional cu personal didactic calificat și competent. 

 

Strategia urmărește și ameliorarea infrastructurii instituțiilor de învățământ, urmând să fie create condiții mai bune de instruire și dezvoltare pentru copii și tineri. Totodată, documentul include programe de promovare și motivare a tinerilor pentru cariera didactică. Astfel, va fi perfecționată instruirea viitorilor profesori, va fi sporită atractivitatea și prestigiul profesiilor pedagogice, inclusiv prin programe de sprijin social și financiar.

 

Un alt obiectiv al strategiei se referă la învățarea pe tot parcursul vieții. În acest sens, vor fi diversificate serviciile de formare continuă a adulților și create centre de educație nonformală, inclusiv prin implicarea sectorului privat.

 

Proiectul „Sprijin pentru implementarea politicilor educaționale în Moldova” a fost lansat în anul 2020. 

 

petitii