Învățarea pe tot parcursul vieții cuprinde educația timpurie, învățământul preuniversitar, învățământul superior, educația și formarea profesională continuă a adulților.
Învățarea pe tot parcursul vieții se realizează în contexte de învățare formale, nonformale și informale. Învăţarea în context formal reprezintă o învăţare organizată și structurată și se fundamentează pe o proiectare didactică explicită. Acest tip de învăţare are obiective, durate și resurse, depinde de voinţa celui care învaţă și se finalizează cu certificarea instituţionalizată a cunoștinţelor și competenţelor dobândite. Învăţarea în contexte nonformale este considerată ca fiind învăţarea integrată în cadrul unor activităţi planificate, cu obiective de învăţare, care nu urmează în mod explicit un curriculum și poate diferi ca durată. Acest tip de învăţare depinde de intenţia celui care învaţă și nu conduce în mod automat la certificarea cunoștinţelor și competenţelor dobândite. Învăţarea în contexte informale reprezintă rezultatul unor activităţi zilnice legate de muncă, mediul familial, timpul liber și nu este organizată sau structurată din punct de vedere al obiectivelor, duratei ori sprijinului pentru învăţare. Acest tip de învăţare nu este dependent de intenţia celui care învaţă. La fel nu conduce în mod automat la certificarea cunoștinţelor și competenţelor dobândite.
Învăţarea pe tot parcursul vieţii ia diverse forme, ea desfășurându-se atât în, cat și în afara sistemelor tradiționale de educație și formare. Punctul forte al programelor de învăţare permanenta este faptul ca plasează responsabilitatea individului în centrul procesului de învăţare. Lucru valabil și pentru educația nonformală, care se regăsește ca metoda de formare în cadrul unor activităţi ale programelor europene de învăţare pe tot parcursul vieţii. De altfel, cele trei concepte formal, informal si nonformal se completează reciproc în cadrul programelor de învăţare continua. Pe scurt, daca educația formala, oficiala, are loc într-o instituție de învățământ – scoală, facultate, etc, iar educația informala reprezintă influentele spontane sau neorganizate din mediu, familie, grup de prieteni, mass media etc. asupra individului, educația nonformală vine sa personalizeze si sa dezvolte, acasă, la locul de munca, în comunitate, și, uneori, chiar la scoală, în afara curriculei oficiale, acele competente, aptitudini, cunoștințe pe care fiecare le simte mai aproape de suflet.
Învăţarea pe tot parcursul vieţii se centrează pe formarea și dezvoltarea competenţelor-cheie și a competenţelor specifice unui domeniu, unei calificări sau unei specialități. Competențele cheie reprezintă un pachet multifuncțional, transferabil de cunoștințe, abilități și atitudini de care au nevoie toți indivizii pentru împlinirea și dezvoltarea personală, incluziunea socială și găsirea unui loc de muncă. Acestea trebuie să se fi dezvoltat la sfârșitul educației obligatorii și trebuie să acționeze ca fundament pentru învățare ca parte a educației pe tot parcursul vieții. Cele opt domenii ale Competențelor cheie sunt:
1) Comunicarea în limba maternă. Comunicarea în limba maternă este abilitatea de a exprima și interpreta gânduri, sentimente și fapte atât pe cale orală cât și scrisă (ascultare, vorbire, citire și scriere), și de a interacționa într-un mod adecvat în cadrul întregii game a contextelor sociale și culturale – educație și instruire, la serviciu, acasă sau în timpul liber;
2) Comunicare în limbi străine. Comunicarea într-o limbă străină are aceleași dimensiuni ca și comunicarea in limba maternă: se bazează pe abilitatea de a înțelege , de a exprima și de a interpreta gânduri, sentimente și fapte atât pe cale orală cât și în scris (ascultare, vorbire, citire și scriere) într-o gamă potrivită de contexte sociale – la serviciu, acasă, în educație și instruire – conform cu dorințele sau nevoile individului. Comunicarea într-o limbă străină de asemenea apelează la abilități de mediere și înțelegere culturală. Nivelul performanței va varia între cele patru dimensiuni (ascultare, vorbire, citire și scriere) și între diferițele limbii și conform cu moștenirea și cadrul lingvistic al individului;
3) Competențe matematice și competențe de bază în științe și tehnologie. Alfabetizarea matematică este abilitatea de a aduna, scădea, înmulți și împărți mental sau în scris pentru a rezolva o gamă de probleme în situațiile vieții de fiecare zi. Accentul se pune mai ales pe proces decât pe rezultat, mai degrabă pe activitate decât pe cunoaștere. Alfabetizarea științifică se referă la abilitatea și dorința de a utiliza cunoștințele și metodologia menită să explice lumea naturală. Competența în tehnologie e văzută ca înțelegerea și utilizarea acelor cunoștințe și metode care pot modifica cadrul natural ca răspuns la nevoile și dorințele oamenilor;
4) Competențe digitale. Competența digitală implică utilizarea critică și cu încredere a mijloacelor media electronice la muncă, în timpul liber și pentru comunicare. Aceste competențe se referă la gândirea logică și critică, la abilitățile de management a informației la standarde înalte, și la abilități de comunicare dezvoltate. La nivelul de bază, abilitățile TIC cuprind utilizarea tehnologiei multimedia pentru a primi, evalua, stoca, produce, prezenta și schimba informații, și pentru a comunica și a participa in rețele prin intermediul Internetului;
5) “A învaţă să înveți”. „A învăța să înveți” cuprinde disponibilitatea de a organiza și reglementa propria învățare, atât individual cât și în grup. Aceasta include abilitatea de organiza eficient timpul, de a rezolva probleme, de a achiziționa, procesa, evalua și asimila noi cunoștințe, și de a aplica noile cunoștințe și deprinderi într-o varietate de contexte – acasă. la servici, în educație și instruire. În termeni mai generali, “a învăța să înveți” contribuie puternic la managementul traseului profesional;
6) Competențe sociale și civice. Competențele de relaționare interpersonală cuprind toate formele comportamentale care trebuie stăpânite pentru ca un individ să fie capabil să participe într-un mod eficient și constructiv la viața socială, și să rezolve conflictele, dacă e cazul. Abilitățile interpersonale sunt necesare pentru interacțiunea efectivă, individual și în grupuri, și sunt utilizate atât în domenii private cât și în domenii publice;
7) Spirit de inițiativă și antreprenoriat. Antreprenoriatul are o componentă activă și una pasivă: cuprinde atât capacitatea de a induce schimbări cât și abilitatea de a le primi, sprijini și adapta la inovația adusă de către factorii externi. Antreprenoriatul implică asumarea responsabilității pentru acțiunile cuiva, pozitive și negative, dezvoltarea unei viziuni strategice, stabilirea obiectivelor și realizarea lor, precum și motivarea de a reuși;
8) Sensibilizare culturală și exprimare artistică. Exprimarea culturală cuprinde aprecierea importanței exprimării creative a ideilor, experiențelor și emoțiilor prin intermediul diferitelor medii, incluzând muzica, expresia corporală, literatura și artele plastice.
Comisia Europeana a reunit inițiativele sale privind educația si formarea sub o singura umbrela - Programul de învăţare pe tot parcursul vieţii. Acesta are patru subprograme - Comenius (pentru învățământul preuniversitar), Erasmus (pentru învățământul superior), Leonardo da Vinci (pentru educație si formare profesionala) si Grundtvig (pentru educația adulților) – și oferă persoanelor de orice vârstă oportunități de a studia oriunde in Europa.
Prioritatea centrala a Programului de Învăţare pe tot Parcursul Vieţii este sa întărească contribuția adusa de educație si formarea profesionala în atingerea obiectivului Lisabona de transformare a Uniunii Europene "in cea mai competitiva economie bazata pe cunoaștere din lume, capabila de o creștere economica durabila însoțita de o creștere cantitativa si calitativa a numărului locurilor de munca si de o mai mare coeziune sociala", potrivit unui document al Comisiei Europene.
1995 - Cooperarea privind politicile europene in domeniul educației și formarii profesionale a început odată cu adoptarea Cărții Albe privind educația si formarea profesionala “A preda si a învaţă – spre societatea cunoașterii”, prin care Uniunea Europeana se autodefinește ca îndreptându-se spre o societate care învaţă, bazata pe dobândirea de noi cunoștințe și pe învăţarea pe tot parcursul vieţii. Documentul a fost publicat chiar înainte de lansarea în 1996, a Anului European al Învățării pe tot parcursul vietii.
1997 - apare o comunicare a Comisiei - Pentru o Europa a cunoașterii – care leagă obiectivul învățării pe tot parcursul vieţii cu propunerile de programe privind educația și formarea în perioada 2000 – 2006.
Ianuarie 2000 - Programul Socrates II a demarat subprogramul Grundtvig care vizează educația adulților.
Noiembrie 2006 - Apare 'Programul de învăţare pe tot parcursul vieţii 2007-2013'. Noul program reunește fostele programe Socrates si Leonardo da Vinci. Comenius este prima componenta a Programului de Învăţare pe Tot Parcursul Vieţii. Se adresează instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat si private (de la grădinițe la scoli postliceale) și tuturor celor care își desfășoară activitatea în acest sector: elevilor, tuturor categoriilor de personal didactic, precum si autorităților locale, asociațiilor de părinți sau ONG-urilor care activează în domeniul educațional. Comenius sprijină financiar realizarea de parteneriate școlare, proiecte de formare a personalului didactic, rețele de parteneriat școlar, precum si participarea la stagii de formare inițială și continua pentru creșterea calității și consolidării dimensiunii europene în educație. Erasmus este destinat învățământului superior și are printre obiectivele cheie creșterea calității și volumului mobilităților studenților și a cadrelor didactice în Europa, cooperarea multilaterala între instituțiile de învățământ superior din Europa, precum și mărirea gradului de transparenta și compatibilitate între învățământul superior și calificările profesionale obținute în Europa. Programul Leonardo da Vinci vizează cooperarea transnaționala în domeniul formarii profesionale a forței de munca. Scopul sau este de a creste calitatea sistemelor și practicilor de formare profesionala, de a asigura instrumente moderne si noi abordări în formarea profesionala pe parcursul vieţii. Grundtvig își propune sa ofere alternative educaționale și sa îmbunătățească accesul celor care, indiferent de vârstă, doresc sa dobândească noi competente prin forme de educația adulților. Grundtvig vine în întâmpinarea nevoilor de predare/învăţare ale adulților și se adresează instituțiilor sau organizațiilor care asigura sau facilitează educația acestora.
Educația nonformală are loc, așa cum spune și denumirea, în afara mediului formal, în afara a ceea ce se întâmpla la scoală, la universitate sau alte programe de formare. Este flexibila, dar urmărește o serie de obiective de învăţare, fapt ce îl motivează si îl responsabilizează pe cel care învaţă. De altfel, acesta este implicat in mod direct si activ in procesul de educație nonformală. În funcție de specificul fiecărei țări, ea poate acoperi programe educaționale care să contribuie la alfabetizarea adulților, la educația de baza pentru cei care au părăsit sistemul formal de educație, la îmbunătățirea abilitaților de viață și la locul de munca, precum și la cultura generala.
Conform Standardului International de Clasificare în Educație (ISCED 1997), aprobat de UNESCO, programele de educație nonformală nu sunt obligate sa urmeze un sistem gen "scara în trepte" și pot avea durate variate. Daca pentru unele tari europene educația nonformală este o componenta a politicilor educaționale, exista și state unde inițiativele pe aceasta tema vin cu precădere din mediul privat sau ONG și unde abia încep sa prindă contur strategii privind relația formal-nonformal-informal (ex. Republica Moldova).
La nivel european au existat mai multe inițiative, începând cu Strategia de la Lisabona, prin care s-au punctat câteva prevederi generale privind depășirea barierelor dintre educația formala și nonformală, recunoașterea formelor de educație nonformală și recunoașterea faptului ca aceasta crește șansele tinerilor de a-si dezvolta noi competente și găsi un loc de munca.
Recunoașterea rezultatelor învățării non-formale și informale este o prioritate pentru agendele de politici atât pentru tarile dezvoltate, cât și pentru cele în curs de dezvoltare. Deși învăţarea, de regulă, are loc în context formal, o mare parte a învăţării se realizează fie în mod non-formal, fie informal. Actualmente, cunoştinţele, abilităţile şi competenţele specifice unei meserii, obţinute în acest mod, nu permit angajarea în câmpul muncii din cauza lipsei de oportunitate de certificare a acestora. Recunoaşterea şi validarea rezultatelor învăţării non-formale şi informale va contribui la îmbunătăţirea capacităţii de inserţie profesională şi a mobilităţii, precum şi la creşterea motivației pentru învăţarea pe tot parcursul vieţii, în special a persoanelor dezavantajate socioeconomic, persoanelor cu nevoie educaţionale speciale sau a celor slab calificate. Impactul validării învăţării nonformale şi informale poate aduce contribuţie şi la îmbunătăţirea funcţionării pieței muncii, la consolidarea competitivităţii şi a creşterii economice.
Dezvoltarea unui sistem de validare a rezultatelor învăţării dobîndite în contexte non-formale şi informale oferă posibilitatea persoanelor de a demonstra ceea ce au învăţat în afara educaţiei şi formării formale, inclusiv a experienţelor de mobilitate, să obţină validarea cunoştinţelor, a abilităţilor şi competenţelor, să obţină o calificare integrală şi să utilizeze aceste rezultate pentru cariera lor profesională şi pentru a continua să înveţe de-a lungul vieţii.
