Ministerul Educației și Cercetării

Guvernul Republicii Moldova
A A A
Dan Perciun, la 100 de zile de mandat. Cele mai importante realizări, prezentate într-o conferință de presă
25/10/2023 - 09:02

În Republica Moldova va fi înființat Institut Național pentru Educație și Leadership (INEL), instituție bazată pe un sistem de mentorat, care va asigura corelarea între formarea inițială și continuă a profesorilor. Despre aceasta a comunicat ministrul Dan Perciun în cadrul conferinței de presă despre cele mai importante acțiuni realizate de echipa Ministerului Educației și Cercetării (MEC) în perioada primelor 100 de zile de mandat.

 

INEL va forma o rețea de cei mai buni mentori care să instruiască cadrele didactice și va monitoriza efectul formărilor la clasă. Ministrul a precizat că un proiect de hotărâre de Guvern în acest sens a fost deja elaborat și transmis spre aprobare și va fi examinat la una dintre ședințele următoare ale Guvernului.  

 

La fel în cadrul conferinței, Dan Perciun a menționat despre debirocratizarea sistemului educațional, în special, în ceea ce privește excluderea necesității de raportare privind utilizarea compensației de 4000 lei din partea cadrelor didactice, dar și despre aprobarea noilor state de personal pentru școli primare, gimnazii și licee.

 

„Pentru prima dată după anul 1999, lista personalului din instituțiile de învățământ urmează a fi completată cu posturi precum: contabil-șef, contabil, economist; cadru didactic de sprijin, psiholog, psihopedagog, logoped, kinetoterapeut, specialist în resurse umane etc. Totodată, urmează a fi instituită funcția de asistent didactic, dar și de responsabil pentru administrarea platformelor de management implementate de Ministerul Educației și Cercetării – analist date/ administrator de baze de date”, a mai spus ministrul. 

 

Dan Perciun s-a referit și la alte măsuri de asigurare a calității în învățământ, inclusiv, despre lansarea achiziției a 60 de autobuze școlare pentru transportarea copiilor; majorarea sporurilor specifice pentru pedagogi; programul național de formare continuă „Investim în profesori”; lansarea stagiilor gratuite de recalificare profesională pentru 800 de cadre didactice ș.a.

 

„Programul național de formare continuă „Investim în profesori” presupune implicarea a peste 3000 de cadre didactice din 50 de instituții de învățământ. Valoarea programului este de 6 milioane lei. Formările vor avea loc în cadrul instituțiilor, iar formatorii vor lucra cu întreg colectivul pedagogic, astfel ca la final să asigurăm o schimbare la nivelul culturii organizaționale, la nivelul creșterii rezultatelor școlare”, a menționat ministrul.

 

În ceea ce privește prioritățile, ministrul a reamintit despre sporirea prestigiului profesiei de pedagog, fapt care se va realiza, inclusiv, prin dublarea burselor studenților la pedagogie și creșterea indemnizației pentru tinerii absolvenți la 200.000 de lei.

 

Totodată, s-a făcut referire la alocarea surselor financiare pentru renovarea căminelor studențești; dublarea bugetului destinat finanțării sportului de performanță; construcția colegiului austriac; dezvoltarea primului Centru de inovație socială din Republica Moldova ș.a.

 

petitii