Ministerul Educației și Cercetării

Guvernul Republicii Moldova
A A A

CERERE DE EXPRIMARE A INTERESULUI

Wed, 13/12/2023 - 18:37 -- stic

CERERE DE EXPRIMARE A INTERESULUI

 

Republica Moldova

 

Denumirea subproiectului „Asigurarea calității și relevanței formării profesionale a viitorilor pedagogi prin programe de studii inovative și conexe la piața muncii” (ACRVP)

 

Nr. Acord de subfinanțare: MD-MOED-6542-ASF-U-02 din 24 octombrie 2022

 

Nr. ReferinţăMD-PEDAGOGUNI-353955-CS-INDV

 

Titlul sarcinii: Instruirea cadrelor didactice universitare privind aplicarea strategiilor pedagogice interactive și inovative de învățare

Proiectul Învățământului Superior din Moldova (PÎSM) este un proiect finanțat de Banca Mondială, care urmează să fie implementat în perioada mai 2020 - decembrie 2025.

În cadrul realizării Proiectului Învățământului Superior din Moldova, finanțat de către Banca Mondială, UNIVERSITATEA PEDAGOGICĂ DE STAT „ION CREANGĂ” DIN CHIȘINĂU a obținut finanțare pentru subproiectul „Asigurarea calității și relevanței formării profesionale a viitorilor pedagogi prin programe de studii inovative și conexe la piața muncii”, a semnat contractul de finanțare cu Ministerul Educației și Cercetării al Republicii Moldova și intenționează să aplice o parte din surse pentru servicii de consultanță.

Subproiectul se înscrie în obiectivele Guvernului Republicii Moldova, Ministerului Educației și Cercetării al Republicii Moldova, de intervenții menite să asigure o mai bună aliniere a sistemului de învățământ superior la cerințele pieței muncii, precum și să creeze mecanisme funcționale, care să sporească șansele de angajare ale absolvenților universității pe piața muncii națională și internațională.

Domeniul Științe ale Educației este unul dintre domeniile de prioritate națională a Republicii Moldova, stabilită în documentele strategice și de politici naționale. Subproiectul va contribui la creșterea impactului pozitiv asupra formării inițiale a cadrelor didactice în sistemul de învățământ universitar prin intervențiistrategice, ancorate în cadrul de priorități naționale și instituționale pe sectorul educațional.

 

Obiectivul general al subproiectului constă în reconceptualizarea programelor de studii pedagogice din perspectiva integralizării, abordării praxiologice și digitalizării procesului de formare profesională, în acord cu cerințele pieței muncii. 

Subproiectul propus este orientat spre atingerea a următoarelor obiective specifice după cum urmează:

A.     Îmbunătățirea calității programelor de studii pedagogice în vederea adaptării lor la necesitățile pieței muncii.

B.     Digitalizarea procesului de formare profesională a studenților-pedagogi.

C.     Facilitarea tranziției absolvenților din mediul academic universitar pe piața muncii.

D.    Creșterea gradului de atractivitate a profesiei de pedagog în rândul potențialilor studenți, absolvenți din învățământul general.

E.     Consolidarea resurselor și a capacităților instituționale ale UPSC.

Serviciile de consultanță includ realizarea a două sesiuni de instruire pentru formarea competențelor profesionale a cadrelor didactice universitare în aplicarea strategiilor pedagogice interactive și inovative din perspectiva învățării experimențiale, învățării bazate pe probleme (PBL), strategii care urmează a fi aplicate de cadrele didactice în procesul  de formare a viitorilor pedagogi în cadrul programelor de studii superioare de licență și master din domeniul Științe ale Educației. Perioada estimativă de realizare a sarcinii – 2 luni, începutul activității – ianuarie 2024.

Termenii de referință (TOR) sunt anexați la prezenta cerere de exprimare a interesului sau pot fi găsiți pe următorul site web: https://upsc.md/2023/12/13/instruirea-cadrelor-didactice-universitare-privind-aplicarea-strategiilor-pedagogice-interactive-si-inovative-de-invatare/

 

Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din Chișinău invită consultanții eligibili  ("Consultanți") să își exprime interesul pentru prestarea serviciilor de realizare a două sesiuni de instruire pentru formarea competențelor profesionale a cadrelor didactice universitare în aplicarea strategiilor pedagogice interactive și inovative din perspectiva învățării experimențiale, învățării bazate pe probleme (PBL), strategii care urmează a fi aplicate de cadrele didactice în procesul  de formare a viitorilor pedagogi în cadrul programelor de studii superioare de licență și master din domeniul Științe ale Educației. Perioada estimativă de realizare a sarcinii – 2 luni, începutul activității – ianuarie 2024.

Consultanții interesați vor expedia informații/ documente care să demonstreze că au calificările necesare și experiența relevantă pentru a presta Serviciile de instruire pentru formarea competențelor profesionale a cadrelor didactice universitare în aplicarea strategiilor pedagogice interactive și inovative din perspectiva învățării experimențiale, învățării bazate pe probleme (PBL). Vor fi instruite 2 grupuri de cadre didactice universitare a câte 30 persoane, fiecare sesiune este planificată pentru 30 ore (10 ore teoretice, 20 ore – activități practice). Nr. total de ore lucrate pe grup – 40 (inclusiv, 8 ore timp estimativ de pregătire și 2 ore - evaluare).Timpul alocat pentru sarcină – 2 luni.

 

Consultantul care urmează să fie selectat trebuie să dețină următoarele calificări:

  1. Studii superioare în domeniul Științe ale Educației sau în domenii conexe.
  2. Titlu științifico-didactic (doctor/ doctor habilitat și conferențiar universitar/ profesor universitar).
  3. Experiență profesională de minim 10 ani în domeniul învățământului superior și de minim 5 ani în managementul universitar.
  4. Experiență în elaborarea documentelor curriculare (programe de studii, planuri de învățământ, standarde de calificare, programe de formare continuă, curricula disciplinelor, fișe ale disciplinelor, suporturi curriculare etc.).
  5. Dovezi privind deținerea calificării de formator în domeniul Științe ale educației în învățământul superior sau experiență de minim 3 ani în educația adulților.
  6. Experiență în activități de predare și/ sau de cercetare în aplicarea strategiilor pedagogice interactive și inovative sau în activități similare.
  7. Participarea ca manager (director) sau membru în implementarea unor proiecte strategice în domeniul educațional (de cercetare, de formare, de dezvoltare instituțională).
  8. Publicații științifice și științifico-didactice în domeniul pedagogiei, psihopedagogiei, psihologiei.

 

Competențe și abilități:

  1. Capacitate de lucru în echipă;
  1. Capacitate de analiză și sinteză;
  2. Capacitate de planificare și organizare a activităților interactive;
  3. Responsabilitate și management al timpului;
  4. Capacitate de comunicare excelentă în limba română (atât scrisă, cât și vorbită).

 

Se atrage atenția consultanților interesați asupra secțiunii III, punctele 3.14, 3.16 și 3.17 din "Regulamentul privind achizițiile pentru debitorii IPF" iulie 2016, revizuite în noiembrie 2017 și august 2018 ("Regulamentul privind achizițiile publice"), care stabilește politica Băncii Mondiale privind conflictul de interese.

Consultantul va fi selectat în conformitate cu metoda "Selecția competitivă deschisă a consultanților individuali" prevăzută în Regulamentul privind achizițiile.

Informații suplimentare pot fi obținute la adresa de mai jos în timpul orelor de lucru 08:00-17:00, achizitii.bm@upsc.md, str. Ion Creangă 1, MD-2069, orașul Chișinău, Republica Moldova.

Cererile ar trebui să includă: Scrisoarea de exprimare a interesului; Curriculum vitae în format Europass, semnat și datat pe fiecare pagină (CV-ul trebuie să conțină obligatoriu informații despre corespunderea candidatului cu cerințele stabilite, cât și date de contact valide – adresa de e-mail și număr de telefon); două Scrisori de recomandare.

La solicitare, candidatul va prezenta documente doveditoare ale studiilor și experienței/ expertizei declarate în CV (copii ale diplomelor de studii, certificate, alte documente de confirmare).

 

Propunerile trebuie să fie expediate la adresa de mai jos (personal, sau prin poștă, sau prin fax, sau prin e-mail) până la data de 27 decembrie 2023, ora 11.00, (ora locală a Moldovei), indicând titlul sarcinii pentru care se aplică.

 

Adresa:

MD-2069, orașul Chișinău, Republica Moldova

Str. Ion Creangă 1, Blocul nr.2, biroul nr.30

Manager în achiziții Guțu Mihaela

Tel. +373 (22) 24-07-91

Email: achizitii.bm@upsc.md

https://upsc.md/proiect-invatamantul-superior-din-moldova/

 

 

Semnătura Managerului de proiect

Nume Prenume: Lucia SAVA