Ministerul Educației și Cercetării

Guvernul Republicii Moldova
A A A
Laboratoare dotate și programe de studii moderne pentru studenții Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”
16/01/2024 - 16:20

Laboratoare și tehnologii de ultimă generație, platforme conectate la inteligența artificială, programe de studii moderne la licență și master – de astfel de facilități vor beneficia studenții și cadrele didactice de la Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”. În acest sens Universitatea a beneficiat de două granturi în valoare totală de 4 mln 150 mii euro oferite în două runde de apeluri în cadrul Proiectului „Învățământul Superior din Moldova” implementat de Ministerul Educației și Cercetării și finanțat de Banca Mondială.

Cu resursele alocate din proiect, instituția va achiziționa tehnologii avansate pentru mai multe laboratoare, inclusiv de medicină moleculară și de nanotehnologii farmaceutice. Totodată, va fi adaptat curriculumul la unele programe de studii și vor fi elaborate programe noi de studii, care să corespundă cerințelor pieței forței de muncă. Aceste perspective au fost anunțate în cadrul evenimentului de lansare a subproiectului în valoare de 2 mln euro câștigat de USMF „Nicolae Testemițanu” în cadrul celei de-a doua runde de apeluri a Proiectului „Învățământul Superior din Moldova”.

Prezentă la eveniment, Adriana Cazacu, secretar de stat al MEC, a menționat necesitatea creării mediilor de învățare conforme standardelor, astfel ca studenții să beneficieze de mai multe facilități, iar universitățile să se poată dezvolta. 

„Suntem în plin proces de modernizare a învățământului superior din Republica Moldova. Este un proces foarte complex, care implică mult efort, muncă și contribuție din partea tuturor celor implicați. Ne dorim ca instituțiile noastre de învățământ superior să devină mai competitive, să fie apreciate și recunoscute la nivel internațional”, a menționat Adriana Cazacu. 

Cel de-al doilea subproiect al USMF este dedicat domeniului farmaceutic. Instituția va crea două laboratoare moderne – unul de biotehnologii și altul de nanotehnologii farmaceutice și design al medicamentelor. De asemenea, vor fi dotate câteva săli de studii și de cercetare cu sisteme educaționale specializate, ceea ce va facilita însușirea procesului de dezvoltare și de utilizare rațională a medicamentelor. În urma implementării acestui subproiect va fi asigurată pregătirea integrată a medicilor și farmaciștilor prin prisma cunoașterii medicamentului, dezvoltarea abilităților de colaborare în echipe interprofesionale, care ar permite o evaluare multilaterală a pacientului și luarea deciziilor terapeutice după principiul medicinii personalizate.

În total, în cadrul Proiectului „Învățământul Superior din Moldova” sunt alocate cca 24,7 mln euro pentru modernizarea a 7 universități și 6 colegii pedagogice din țară, iar de aceste rezultate vor beneficia peste 35 de mii de studenți și cca 2 300 de cadre didactice.

petitii