Ministerul Educației și Cercetării

Guvernul Republicii Moldova
A A A
Directorii celor 15 grădinițe unde vor fi deschise grupe de creșă s-au întrunit pentru a discuta aspecte privind renovarea și dotarea instituțiilor
05/07/2024 - 10:37

Ministerul Educației și Cercetării a organizat o ședință cu managerii celor 15 grădinițe care au fost selectate pentru suport în deschiderea grupelor de creșă. În cadrul întrunirii au fost discutate etapele procesului de renovare și dotare a acestor instituții. Deschiderea noilor grupe pentru copii de până la doi ani se va face cu sprijinul proiectului „Îmbunătățirea Calității Educației”, implementat de Ministerul Educației și Cercetării și finanțat Banca Mondială, în parteneriat cu Oficiul Național de Dezvoltare Regională și Locală (ONDRL).

 

Ministrul Dan Perciun a felicitat directorii instituțiilor preșcolare beneficiare, dar și reprezentanții autorităților publice locale prezenți la întrunire, pentru oportunitatea pe care o au de a îmbunătăți condițiile și a extinde spațiile în grădinițe. Oficialul a menționat că acest lucru va permite deschiderea a noi locuri pentru copiii de 0-2 ani. 

 

Lista celor 15 instituții beneficiare a fost aprobată de membrii Consiliului Coordonator pentru monitorizarea procesului de construcție, reabilitare și modernizare a infrastructurii instituțiilor de învățământ. Suma investițiilor se ridică la peste 2 milioane de dolari, lucrările urmând să demareze anul viitor. Serviciile vor fi disponibile pentru cel puțin 15 copii în fiecare localitate. 

 

Amintim că pentru a participa la concurs, grădinițele au întrunit un șir de criterii, inclusiv: numărul minim de 150 de copii înscriși, spațiu liber, disponibil pentru renovare, angajamentul APL de a asigura servicii pentru copii de 0-2 ani, numărul de  solicitări de la mame care stau în rând și care s-ar angaja în cazul apariției locurilor vacante disponibile, numărul de copii defavorizați (copii cu dizabilități, din familii social - vulnerabile, romi, refugiați).

 

Lista grădinițelor beneficiare:

  1. Instituția preșcolară cu incluziune socială ,,Guguță”, or. Ungheni
  2. Grădinița de copii nr. 6, or. Sîngerei
  3. Grădinița de copii nr. 1, s. Sărata Galbenă, r-nul Hîncești
  4. Grădinița de copii nr. 3, or. Strășeni
  5. Grădinița-creșă nr. 2 ,,Licurici”, mun. Cahul
  6. Grădinița de copii ,,Spicusor”, or. Criuleni
  7. Grădinița-creșă nr. 35, mun. Bălți
  8. Grădinița-creșă nr. 1, or. Nisporeni
  9. Grădinița-creșă nr.174, mun. Chișinău, sec. Centru
  10. Grădinița-creșă nr. 197, mun. Chișinău, sec. Ciocana
  11. Grădinița-creșă ,,Ghiocel” , s. Hîrbovăț, r-nul Anenii Noi
  12. Grădinița-creșă nr. 150, mun Chișinău, sec. Rîșcani
  13. Grădinița-creșă nr. 10, or. Rîșcani
  14. Grădinița-creșă nr. 103, mun. Chișinău, sect. Botanica
  15. Grădinița de copii nr. 12 ,,Curcubeu”, or. Orhei

petitii