Ministerul Educației și Cercetării

Guvernul Republicii Moldova
A A A
114 cadre didactice și-au format abilități de observare în clasă a interacțiunii cu elevii și monitorizare a practicilor de predare
03/07/2024 - 14:47

În perioada mai-iunie curent, 114 cadre didactice din mai multe instituții de învățământ din țară au participat la cursul de instruire Teach, unde au învățat modalități de observare în clasă a interacțiunii dintre profesor-elev și de evaluare a practicilor actuale de predare. 

 

Aceștia au primit certificatele de absolvire a cursului și pot fi deja implicați în activitățile de observare în clasă, iar rapoartele lor vor servi drept bază pentru identificarea nevoilor de formare continuă a cadrelor didactice și oferirea suportului necesar prin intermediul programului de mentorat și a programelor de formare continuă.   

 

Instruirea a fost susținută de către formatorii Teach din România, prin intermediul grantului SUNSET România: „Equip Teachers with Modern Tools and Resources to Improve Classroom Practices”, și realizată în cadrul Proiectului „Îmbunătățirea Calității Educației”, implementat de către Ministerul Educației și Cercetării și finanțat de Banca Mondială.

 

Instrumentul Teach a fost dezvoltat și este utilizat la nivel mondial pentru a fi adaptat la diferite contexte socio-economice locale. De la lansare, Teach a fost utilizat în peste 35 de țări drept un sistem de diagnosticare, ce permite obținerea unei imagini clare a stării actuale a practicilor de predare și calității managementului școlar în sălile de clasă. De asemenea, Teach a fost folosit ca și instrument de monitorizare și evaluare a implementării unui nou curriculum școlar. Totodată, instrumentul este utilizat drept parte a procesului de dezvoltare profesională a cadrelor didactice, pentru a îmbunătăți abilitățile de predare ale acestora.

petitii