Ministerul Educației și Cercetării

Guvernul Republicii Moldova
A A A

Discursul viceministrei educaţiei, Loretta Handrabura, la festivitatea de premiere a învingătorilor

„Performanţa, ca rezultat supramediu, este obiectivul formativ fundamental al educaţiei. Ca sarcină, noi, actorii educaţionali, trebuie să formăm, inclusiv şi pe treapta învăţămîntului universitar, un student performer şi să-i dezvoltăm excelenţa intelectuală.
Programul “Burse de merit” apreciază şi încurajează anume forma superioara de performanţă - excelenţa intelectuală prin prisma unor indicatori calitativi, cum ar fi: reuşita academică înaltă şi cercetarea ştiinţifică, cu accent pe creativitate şi inovare, prin producerea de valori ulterioare.
Evaluînd dosarele DVS, discutînd la interviuri pe dimensiunile indicate, ceea ce am rezumat este că aţi înţeles cum poate fi obţinută şi menţinută excelenţa. Or aceasta, rezultă din achiziţia, care nu se devalorizează în timp, şi este cunoaşterea, studiul permanent, competenţa profesională, recunoscută şi valorificată în spaţiul comun al economiei cunoaşterii.

Ceea ce am apreciat la voi toţi, cei merituoşi şi învingători prin rezultate este tenacitatea, spiritul competitiv antrenat în competiţia cu propriile limite pe care vreţi să le descoperiţi, dar şi în competiţia cu semenii voştri, şi, desigur, hotărîrea şi de a vă apropria domenii înrudite de studiu şi cercetare sau conexe. Acest mod de acţiune reprezintă cheia pentru găsirea unei noi modalităţi de a vedea lumea, de a o studia, de a o cerceta şi de a crea ceva nou în sectorul profesional, unde veţi munci în curînd, şi, implicit, în comunitatea în care interrelaţionăm şi comunicăm prin valori comune şi care ne dorim să fie una a progresului şi bunăstării.

Vă urez să-i conferiţi excelenţei academice de astăzi consistenţa provocărilor şi rezultatelor de mîine. Valorificaţi şansa da a fi catalizatorii schimbărilor de azi şi de viitor întru satisfacţia unui rost împlinit întru şi prin partea de contribuţie fie în medicină, pedagogie, inginerie sau artă dramatică ca specialişti de marcă şi cetăţeni activi!

Felicitări deopotrivă părinţilor voştri şi cadrelor didactice, care v-au susţinut, ghidat profesional, pentru a ieşi învingători în acest concurs!”