Ministerul Educației și Cercetării

Guvernul Republicii Moldova
A A A
A fost aprobat Programul de dezvoltare a educației incluzive pentru anii 2024 – 2027
06/12/2023 - 16:36

Guvernul a aprobat astăzi Programul de dezvoltare a educației incluzive în Republica Moldova pentru anii 2024 – 2027. Documentul stabilește acțiunile planificate pentru factori de decizii la toate nivelurile sistemului de educație, în scopul asigurării educației incluzive.

 

„Republica Moldova a înregistrat succese în asigurarea accesului pentru toți copiii în instituțiile de învățământ general. Rămâne, însă, să asigurăm un mecanism de finanțare pentru grădinițe, or astăzi acesta lipsește, și să oferim serviciile necesare pentru copiii cu dizabilitate severă, în special, prin angajarea cadrelor didactice de sprijin și prin dotarea instituțiilor cu echipament specific și tehnologii asistive. Este un program ambițios, mizăm, bineînțeles, și pe suportul partenerilor internaționali în implementarea acestuia”, a spus ministrul Dan Perciun.

 

Totodată, ministrul a mai accentuat că, după absolvirea gimnaziului sau a liceului, tinerii trebuie să aibă acces la învățământul profesional tehnic și superior, precum și la alte forme de educație pe tot parcursul vieții, având asigurată tranziția spre piața muncii.

 

Potrivit documentului, până în 2027 cota copiilor cu dizabilități incluși în învățământul preșcolar urmează să constituie 5% din numărul total de copii la acest nivel de învățământ, 3% din numărul total de copii/tineri incluși în învățământul profesional tehnic și 2% din numărul total de tineri din învățământul superior. 

 

Programul mai prevede asigurarea transportului adaptat pentru copiii cu cerințe educaționale speciale și/sau dizabilități, astfel încât în următorii trei ani, numărul acestora să poată acoperi în proporție de cel puțin 50% necesitățile copiilor.

 

petitii