Ministerul Educației și Cercetării

Guvernul Republicii Moldova
A A A
Mesajul ministrului Educației și Cercetării Dan Perciun cu ocazia Zilei Mondiale a Educației
05/10/2023 - 09:20

Dragi educatori și educatoare, învățători și învățătoare, profesori și profesoare!

Dragi lucrători ai sistemului educațional!

Dragi colegi, 

 

Astăzi, 5 octombrie, sărbătorim Ziua Mondială a Educației, desemnată de UNESCO pentru a celebra munca lucrătorilor din învățământ. 

Ziua Profesorului ne amintește, an de an, câtă apreciere meritați, stimați pedagogi. Cu acest prilej, îmi exprim recunoștința pentru efortul semnificativ pe care îl depuneți zi de zi în educarea tinerei generații. Rolul Dumneavoastră este crucial atunci când discutăm despre modelarea prezentului și viitorului aceste țări. Doar împreună vom putea edifica o societate prosperă, pașnică, solidară, liberă și puternică.  

 

Vă mulțumim pentru dedicare, răbdare și perseverență, în pofida dificultăților cu care se confruntă sistemul de învățământ din țara noastră. 

 

Vă suntem recunoscători. Sub presiunea unei lumi schimbătoare, rămâneți garantul stabilității și asigurați continuitatea moștenirii valorilor culturale și spirituale ale strămoșilor noștri. În același timp, vă mulțumesc că sunteți deschiși să preluați practici moderne de predare pentru a răspunde nevoilor de învățare a elevilor de astăzi. Rămân încrezător că veți reuși să contribuiți la dezvoltarea și realizarea potențialului copiilor noștri, astfel încât aceștia să devină cetățeni demni ai Republicii Moldova. Echipa Ministerului Educației și Cercetării va depune tot efortul pentru a vă sprijini în acest parcurs, deloc ușor.

 

Sincere felicitări! Sănătate, inspirație și creativitate!

 

petitii