Ministerul Educației și Cercetării

Guvernul Republicii Moldova
A A A
Un grup de voluntari va informa elevii despre participarea în procesele decizionale
27/12/2023 - 09:33

Un grup de voluntari care va organiza activități de promovare a implicării tinerilor în procesele decizionale au participat, în perioada 23-24 decembrie curent, la un training de instruire. Activitatea a fost organizată în cadrul campaniei de promovare a modelului de autoguvernanță în instituțiile școlare și platformelor de participare a tinerilor, desfășurată de Ministerul Educației și Cercetării în parteneriat cu UNICEF Moldova.

 

Prezent la eveniment, secretarul de stat Sergiu Gurin a menționat că recent  ministerul a aprobat un nou regulament de organizare și funcționare a Consiliilor elevilor. Documentul are scopul de a îmbunătăți mecanismele de participare a elevilor la luarea deciziilor, inclusiv în cadrul instituțiilor de învățământ. 

 

,,Această sesiune de instruire se înscrie perfect  în șirul de activități organizate în cadrul campaniei de informare cu privire la noile prevederi ale Regulamentului de organizare și funcționare a Consiliilor elevilor. Astfel, elevii vor fi mai bine reprezentați, vor reuși să-și identifice necesităţile și provocările cu care se confruntă, dar și să-și promoveze drepturile, atât în raport cu administrația instituțiilor în care învață, cât și cu alte structuri”, a subliniat Sergiu Gurin.

 

În cadrul instruirii, voluntarii, selectați din toate regiunile Republicii Moldova, au fost familiarizați cu noile reguli de funcționare a Consiliilor elevilor, specificul de lucru la fiecare nivel (școlar, regional și național), precum și metodele de realizare a unei campanii de informare eficiente. De asemenea, agenda activității a inclus mai multe sesiuni de training, studii de caz și bune practici. 

 

Campania de promovare a modelului de autoguvernanță în instituțiile școlare a demarat în decembrie 2023 și va continua până în martie 2024.

 

petitii